Cer de sineală, poezii
„Intru în acest manuscris ca într-o casă. Sunt invitată și accept. Nu știu ce mă așteaptă, dar ușa se deschide și, de după ea, se revarsă un val de lumină. Feresc vălul transparent. În mijlocul scriiturii stă dragostea. Nu cu spatele, ci cu fața spre mine. Are câteva riduri. E frumoasă. Pare împăcată cu sine, cu celălalt, cu singurătatea” (Radmila Popovici, poetă)